Când au venit cei de la electrică să-mi taie curentul, i-am poftit înăuntru, le-am mulțumit, le-am strâns mâna și am închis ușa zâmbind — abia ei nu știau că tocmai îmi făcuseră cel mai mare bine din viața mea…

plânsul, cu vorbe grele, cu uși trântite. Nu cu o femeie care le ține ușa deschisă și le zâmbește.

Au intrat, și-au șters bocancii pe preș, deși le-am spus că nu-i nevoie. Unul a mers la tabloul de lângă intrare, celălalt a scos o hârtie și mi-a întins un pix.

— Semnați aici că v-am înștiințat, doamnă.

Am semnat. Mâna nu mi-a tremurat deloc, și lucrul ăsta m-a mirat pe mine mai mult decât pe ei.

Afară se întuneca. Prin geam se vedea gardul. Gardul ăla pe care-l vopseam în fiecare