restanțe de 4 luni. Îmi pare rău.
Altă dată m-aș fi rugat de el. Așa făceam de fiecare dată. Le spuneam că mai am puțin, că vin banii săptămâna viitoare, că nu mă lăsați pe întuneric acum, la 54 de ani, singură într-o casă. Îmi tremura vocea și mi se făcea rușine până în vârful degetelor. De data asta n-am mai spus nimic din toate astea.
— Intrați, băieți, că e frig afară, le-am zis. Faceți ce aveți de făcut.
S-au uitat unul la altul, nedumeriți. Cred că erau obișnuiți cu