Când au venit cei de la electrică să-mi taie curentul, i-am poftit înăuntru, le-am mulțumit, le-am strâns mâna și am închis ușa zâmbind — abia ei nu știau că tocmai îmi făcuseră cel mai mare bine din viața mea…

în sfârșit îndrepta de spate.

În primăvara aceea am vopsit iarăși gardul. Verde, ca întotdeauna. Dar acum nu l-am mai vopsit pentru drum, pentru ochii vecinilor, pentru „ce-o să zică lumea”. L-am vopsit pentru mine, fiindcă îmi plăcea să văd verdele proaspăt de la fereastra bucătăriei. Și am vopsit și ușa, cu mâna mea, într-o după-amiază de aprilie, cu bidineaua în mână și radioul dat tare în casă.

Seara, becul din camera dinspre drum e uneori aprins, alteori nu. Nu-l mai las pentru nimeni. Dacă ard lumina, e pentru că