în sfârșit îndrepta de spate.
În primăvara aceea am vopsit iarăși gardul. Verde, ca întotdeauna. Dar acum nu l-am mai vopsit pentru drum, pentru ochii vecinilor, pentru „ce-o să zică lumea”. L-am vopsit pentru mine, fiindcă îmi plăcea să văd verdele proaspăt de la fereastra bucătăriei. Și am vopsit și ușa, cu mâna mea, într-o după-amiază de aprilie, cu bidineaua în mână și radioul dat tare în casă.
Seara, becul din camera dinspre drum e uneori aprins, alteori nu. Nu-l mai las pentru nimeni. Dacă ard lumina, e pentru că