Când au venit cei de la electrică să-mi taie curentul, i-am poftit înăuntru, le-am mulțumit, le-am strâns mâna și am închis ușa zâmbind — abia ei nu știau că tocmai îmi făcuseră cel mai mare bine din viața mea…

mea, Nicoleta. Îi ascunsesem și ei, atâția ani, cât de rău stăteau lucrurile. Când i-am spus tot, de la becul de la geam până la lumânarea de aseară, a pus mâna la gură și a început să plângă.

— Mariano, de ce n-ai zis? De 9 ani te chinui singură și n-ai zis o vorbă…

— De rușine, Nicoleta. De frica gurii satului. Mi se părea că, dacă spun, mă lasă și pe mine să cad de tot.

Ea mi-a împrumutat banii pentru restanță — nu mulți, cât să achit cele 4 luni