de plasament. Aveai doisprezece ani. Eu aveam zece.
La celălalt capăt nu se mai auzi nimic.
— Desenai, spuse Daniel într-un final.
Valeria simți un nod în gât.
— Tot timpul.
— Aveai un caiet albastru.
— Mi l-au rupt.
— Și eu m-am bătut cu doi băieți pentru asta.
Valeria începu să râdă printre lacrimi.
— Erau trei.
— Al treilea a fugit.
De data aceasta râseră amândoi.
Daniel o recunoscuse.
S-au întâlnit două zile mai târziu într-o cafenea.
Daniel aduse o cutie.
— După ce am vorbit cu tine, am căutat-o.
Înăuntru se afla