„Bunicul meu mă lua în secret în camera lui în fiecare seară

fi împlinit patruzeci de ani, am mers la cimitir.

Am dus flori.

Emilia ținea „Micul Prinț” la piept.

S-a așezat lângă mormânt, a deschis cartea la pagina marcată și a început să citească.

S-a împiedicat la al treilea paragraf.

S-a oprit.

M-am pregătit instinctiv s-o ajut.

Tata mi-a atins însă brațul.

— Las-o.

Emilia a respirat adânc.

A privit din nou cuvântul.

Și a continuat.

Nu perfect.

Dar singură.

Când a terminat pagina, a atins cu degetele fotografia tatălui ei de pe piatra funerară.

— Vezi, tati? Ți-am promis.

M-am întors ca