ai încă o problemă.
Cuvintele ei m-au lovit în piept.
Tata a intervenit:
— Acum câteva luni am observat că nu citea poveștile. Le memorase.
M-am întors spre el.
— Cum adică?
— Își amintea ce îi citisem eu și apoi recita paginile. Dacă îi dădeam o carte nouă, începea să ghicească unele cuvinte.
Mi-am amintit toate serile în care o lăudasem.
„Ce bine citești!”
Iar ea zâmbea și schimba repede pagina.
— De ce ai încuiat ușa?
Tata a oftat.
— Asta a fost greșeala mea. Emilia era rușinată. Mi-a cerut să nu afle