o luăm de la capăt. Cu acte, cu tot ce trebuie. Copilul ăsta merită o viață adevărată.
Bărbatul dădu din cap.
— Și eu o să ajut. Oricât o costa. Așa repar ce n-am făcut pentru sora mea.
În acea seară, Tomiță adormi într-un pat adevărat, pentru prima dată după mult timp. Se cuibări sub plapumă, strângând medalionul în palmă. Dar, înainte să închidă ochii, se ridică și se uită spre cei doi adulți care stăteau în prag.
— Rămâneți aici, da? Nu plecați…
Raluca se apropie, îl sărută pe frunte și