Aveam 4 luni când mama și tata au plecat la muncă în Italia. „Un an, doi maximum”, i-au spus bunicii. Când s-au întors să mă ia, aveam 9 ani și m-am ascuns în pod, țipând că vreau să rămân…

coborât din pod ținându-mă de mână.

În curte m-am agățat de ea și n-am vrut să-i dau drumul. M-am agățat de rochia ei, de brațul ei, de tot ce puteam. Ea m-a dezlipit încet, deget cu deget, deși îi curgeau lacrimile pe obraji.

— Fii cuminte. Mănâncă tot. Și sună-mă.

M-au urcat în mașina cea mare. Am lipit fața de geam.

Bunica a rămas la poartă, cu Lăbuș lângă ea, mică și dreaptă, cu batista în mână.

N-a intrat în casă.

A rămas acolo, la poartă, făcându-mi cu mâna, până când