Aveam 4 luni când mama și tata au plecat la muncă în Italia. „Un an, doi maximum”, i-au spus bunicii. Când s-au întors să mă ia, aveam 9 ani și m-am ascuns în pod, țipând că vreau să rămân…

și o femeie care au coborât din ea și s-au uitat la mine de parcă m-ar fi cunoscut.

— Robert! Doamne, cât ai crescut! a zis femeia și a dat să mă îmbrățișeze.

Eu m-am tras înapoi, în spatele fustei bunicii.

Aveau valize. Valize mari și goale, pe care le-au deschis în camera mea și au început să le umple cu lucrurile mele.

— Gata, puiule, mergem acasă, a zâmbit femeia.

Acasă?

Casa mea era patul de lângă bunica, cu plapuma grea, roșie. Casa mea era câinele Lăbuș, care mă aștepta în