simțeam pe jumătate de nicăieri.
Și tot timpul purtam în mine gaura aceea. Un gol în forma unei femei mici, cu batista în mână, rămasă la o poartă.
La 27 de ani, într-o primăvară, n-am mai putut. Nu i-am spus nimănui. Am luat o mașină și am condus două zile, până am ajuns pe ulița aceea îngustă, de lângă Vaslui, pe care nu mai încăpea nicio mașină mare.
Casa era mai mică decât o țineam minte. Gardul, mai scund. Poarta, aceeași, doar cu vopseaua scorojită.
Și la poartă, ca și