lase în urmă.
„De ce n-ai spus nimic?” a întrebat Alexandru încet.
Ea l-a privit direct.
„Pentru că eram obosită. Obosită de arme. De moarte. De frică. Am vrut o viață simplă. Un atelier. Oameni normali. Pe tine.”
El s-a apropiat încet de ea.
„Și credeai că te-aș fi iubit mai puțin?”
Lacrimile i-au umplut ochii pentru prima dată în acea zi.
Veronica s-a apropiat și ea, încă șocată.
„Andreea… eu… îmi pare rău.”
Andreea a zâmbit slab.
„Nu pentru ce am fost trebuia să mă respectați. Ci pentru cine