că întrebarea mea din seara aceea o duruse.
Nu pentru că mă gândisem că tata putea fi violent.
Ci pentru că realizase cât de multe goluri lăsaseră în povestea familiei noastre.
Iar copiii umplu golurile.
Dacă nu le dai adevărul potrivit vârstei lor, uneori le umplu cu cele mai înfricoșătoare explicații pe care le pot imagina.
Astăzi, când mă uit la fotografiile vechi, observ toate lucrurile pe care atunci le interpretam diferit.
Mama uitându-se la tata înainte să răspundă.
Tata schimbând repede subiectul.
Mânecile lungi.
Tresăririle.
Tăcerile.
Semnele erau reale.