genunchii juliți. Eu eram cea care îl ridica mereu.
Doar că uneori copiii cresc și uită cine i-a ținut în picioare.
— Nu avocatul te doare, i-am spus. Ci faptul că pentru prima dată în viață trebuie să răspunzi pentru ce ai făcut.
N-a spus nimic.
Și atunci am continuat:
— Când tatăl tău a murit, am muncit în două locuri ca să nu-ți lipsească nimic. Ți-am plătit facultatea. Ți-am dat bani pentru apartament. Iar acum, la 72 de ani, m-ai făcut să mă simt ca o străină la propria familie.
Am