ea. — Voiam să îți iau legal numele de familie după ce împlineam optsprezece ani.
Abia mai puteam respira.
— Nu te pregăteai să mă părăsești?
Lacrimi noi i-au curs pe obraji.
— Mă pregăteam să mă asigur că toată lumea știa că locul meu era alături de tine.
Am tras-o în brațele mele.
— Îmi pare rău — am șoptit. — Am lăsat o singură cutie să șteargă cincisprezece ani în care am știut cine ești.
— Ți-a fost teamă.
— Asta nu scuză ceea ce am făcut.
M-a strâns mai tare în brațe.
— Nu trebuie să