să știe toți a cui sunt.
Mi s-au umplut ochii. Am pus cana jos, că-mi tremura mâna.
— No, dară o să strig, i-am zis, și mi-a scăpat un râs printre lacrimi. O să strig de-o să creadă lumea că-i alarmă.
A râs și el. Prima oară în noaptea și dimineața aia, a râs cu adevărat. Și-n râsul lui, ascultă la mine, am auzit iar copilul care zicea „amu” și „pă deal” înainte să învețe la oraș că-i rușine.
Am stat așa până s-a răcit laptele în căni. Nu ne-am mai