Am muncit 9 ani în Spania ca să-i plătesc facultatea, iar când a terminat, fiul meu nu m-a chemat la absolvire — i-a fost rușine de felul cum vorbesc…

să știe toți a cui sunt.

Mi s-au umplut ochii. Am pus cana jos, că-mi tremura mâna.

— No, dară o să strig, i-am zis, și mi-a scăpat un râs printre lacrimi. O să strig de-o să creadă lumea că-i alarmă.

A râs și el. Prima oară în noaptea și dimineața aia, a râs cu adevărat. Și-n râsul lui, ascultă la mine, am auzit iar copilul care zicea „amu” și „pă deal” înainte să învețe la oraș că-i rușine.

Am stat așa până s-a răcit laptele în căni. Nu ne-am mai