Am muncit 9 ani în Spania ca să-i plătesc facultatea, iar când a terminat, fiul meu nu m-a chemat la absolvire — i-a fost rușine de felul cum vorbesc…

ușă, ca pe vremuri. Se lumina peste dealuri. Se auzeau cocoșii de la vecini și clopotul de la biserica din vale.

— Mamă, a zis el, uitându-se în cană. Iartă-mă.

— Te-am iertat de mult, măiculiță. Înainte să-mi ceri.

A tăcut un pic. Apoi:

— La toamnă intru la master. Doi ani. Și la absolvirea aia… a înghițit în sec … la aia te vreau în primul rând. Nu în spate. În primul rând, mamă. Cu accent cu tot. Vreau să strigi „bravo, dragu’ mamii” așa de tare de să te-audă tot Clujul și