ușă
Trecuse o lună. Îmi văzusem de treburi, cum îmi văd de la moartea bărbatului meu, de acum 18 ani, când Cătălin avea 7 ani și rămăsesem doar noi doi în casă. Săpasem grădina, dădusem la găini, făcusem un borcan de zacuscă. Vorbeam cu el la telefon o dată pe săptămână, scurt, și nu i-am spus niciodată că fusesem la Cluj. Nu i-am spus că-l văzusem urcând pe scenă. Mi-am ținut asta în mine, cum îmi țin cei mai grei pietroaie.
Era într-o marți spre miezul nopții. Câinele a început