Am mers la casa unui văduv bogat ca să-i dau ultimii bani pe care tata murise crezând că îi datorează familiei lui. Când a văzut numele de pe plic, nu a luat niciun leu și mi-a spus doar: „Rămâi la cină.”

N-avea dreptul.

— Familia ta pare să aibă o definiție foarte flexibilă a drepturilor.

A tăcut.

— Irina, vreau să repar asta.

— Pentru tatăl meu?

— Da.

— Pentru că te simți vinovat?

— Și pentru asta.

Am râs amar.

— Atunci exact asta este problema.

S-a apropiat.

— Nu înțeleg.

— Nu știu ce parte din ceea ce s-a întâmplat între noi a fost reală. Cina? Mara? Telefonul tău? Faptul că m-ai chemat din nou? Poate că doar încercai să achiți datoria tatălui tău.

Andrei m-a privit câteva secunde.

— Sâmbătă, la ora zece, avem consiliul de administrație.

—