din urmă, ea și-a scos din geantă un dosar vechi.
L-a împins încet spre mine.
Înăuntru erau copii după acte medicale, fotografii și un test ADN.
Primul lucru pe care l-am văzut a fost numele ei.
Andreea Ionescu.
Am simțit că lumea se învârte în jurul meu.
— Nu… nu poate fi adevărat…
— Ba da, mamă.
Pentru prima dată după douăzeci de ani, cineva mi-a spus din nou „mamă”.
Lacrimile au început să-mi curgă fără oprire.
Andreea mi-a povestit totul.
În ziua accidentului, mașina fusese într-adevăr luată de viitură.
Ea fusese