an înainte, eu fusesem omul care îi spusese să plece.
Eu refuzasem s-o ascult.
Eu îi aruncasem hainele în valize în timp ce ea plângea și îmi spunea că era nevinovată.
— Nu voi permite nimănui să-ți ia copiii, i-am spus.
Ioana a răspuns încet:
— Și eu de ce ar trebui să te cred acum?
N-am avut răspuns.
Pentru că avea dreptate.
Aproape o oră mai târziu, Valentin a sosit împreună cu avocata mea, Ana Marinescu.
Aceasta a verificat actele și a observat imediat problema.
Semnătura mea fusese copiată.
Mai grav,