locul meu.
Luca s-a apropiat încet.
— Mamă…
Am început să plâng. Nu tare. Doar genul acela de plâns care vine după ani întregi în care ai crezut ceva și afli că poate totul a fost diferit.
— Toată viața am crezut că ne-a abandonat…
Luca s-a așezat lângă mine.
— Și eu.
Am stat câteva minute fără să spunem nimic.
Apoi l-am întrebat încet:
— Unde e acum?
Luca și-a coborât privirea.
— În Brașov.
Inima mi-a tresărit.
— E bine?
— Da. Lucrează acolo de mulți ani. Cristina spune că nu și-a făcut altă familie.