vechi, dar curat, prins la gât cu o broșă în formă de grâu. M-a impresionat mai mult decât hainele ei faptul că își cerea scuze pentru foame.
— Sigur că da, bunico. Vreți doar pâine?
— O jumătate de pâine neagră ajunge. Dacă nu e prea scumpă.
Am luat-o ușor de braț.
— Intrăm împreună. Alegem ce vă trebuie.
Înăuntru mirosea a cafea ieftină și detergent. Ușile automate s-au închis în urma noastră, iar femeia a tresărit, de parcă intrase într-un loc unde nu avea voie. Am aflat că o chema Nina Petrovna