pare rău — am șoptit, sufocată de lacrimi. — Îmi pare atât de rău, Alex. Am vrut doar să ai o zi perfectă.
— Și a fost perfectă — Alex a venit în spatele meu și m-a îmbrățișat strâns. — Până a deschis gura.
M-am întors spre el, simțind panica în creștere:
— Ce o să facem? Chiar poate veni cu avocați… O să pierdem casa, Alex. Nu avem unde să mergem.
Fratele s-a retras și în ochii lui am văzut ceva complet străin. Hotărârea unui bărbat care a luat o decizie finală.
— Stai aici — a