mama ei.
Într-o seară, Sofia m-a întrebat:
— Tata, crezi că mama a făcut în așa fel încât s-o întâlnesc pe Marta?
Era tentant să spun da.
Să transform coincidența într-un semn.
Dar nu voiam să-i construiesc fiicei mele o poveste frumoasă în locul adevărului.
— Nu știu, iubita mea. Probabil că nu vom ști niciodată.
Sofia se gândi puțin.
— Oricum e frumos.
— Da.
— Marta spune că mama îi spunea mereu să nu-i fie frică să greșească.
Am zâmbit.
— Mama ta spunea asta tuturor.
Sofia mă privi.
— Ție ți-a spus?
Am râs