o fotografie veche. Eram eu, cu cinci ani mai tânără, râzând într-o cafenea, cu părul prins neglijent și cu o cană de ciocolată caldă în mână.
— De ce mi-o dai?
— Pentru că a păstrat-o ascunsă. Nu mai vreau ca nimeni să păstreze lucruri despre tine fără acordul tău.
Am luat fotografia.
— Mulțumesc.
Atât.
A fost suficient.
Au trecut încă șase luni. Librăria mirosea a hârtie, scorțișoară și haine ude. Matei mergea deja ținându-se de rafturi, iar Ilinca râdea de fiecare dată când auzea tramvaiul trecând pe strada noastră.
Într-o dimineață,