A venit în sat cu o mașină scumpă. Ea a ieșit la poartă într-un halat vechi. Frate și soră. După treizeci de ani…

cea mai scumpă coroană de flori și îi transferase surorii bani pentru înmormântare.

Dar el nu venise.

De atunci purta povara aceea în suflet.

Ca o piatră mică, apăsătoare, care nu pleca niciodată.

Poarta a scârțâit ușor.

Din curte venea miros de fân, de lapte proaspăt, de grajd și de pâine coaptă — același miros al copilăriei care dormise ani întregi într-un colț ascuns al memoriei lui.

Victor a rămas nemișcat.

Parfumul acela îl lovise mai puternic decât și-ar fi imaginat.

— Hai, intră, Vali. Ce stai acolo?

Vocea.

Calmă.

Liniștită.

Puțin