cea mai scumpă coroană de flori și îi transferase surorii bani pentru înmormântare.
Dar el nu venise.
De atunci purta povara aceea în suflet.
Ca o piatră mică, apăsătoare, care nu pleca niciodată.
Poarta a scârțâit ușor.
Din curte venea miros de fân, de lapte proaspăt, de grajd și de pâine coaptă — același miros al copilăriei care dormise ani întregi într-un colț ascuns al memoriei lui.
Victor a rămas nemișcat.
Parfumul acela îl lovise mai puternic decât și-ar fi imaginat.
— Hai, intră, Vali. Ce stai acolo?
Vocea.
Calmă.
Liniștită.
Puțin