la ferestre.
Cu leagăn în curte.
Cu viță-de-vie întinsă pe boltă.
Maria a rămas nemișcată.
— Ce frumoasă e… — a șoptit ea.
Andrei s-a apropiat încet și i-a pus ceva în palmă.
O cheie.
Maria a clipit nedumerită.
— A cui e cheia asta?
Paul avea deja lacrimi în ochi.
— A ta, mamă.
Maria s-a uitat când la unul, când la celălalt.
— Nu înțeleg…
Andrei a înghițit în sec.
— Ani întregi ai dormit prin chirii. Ai muncit până ți-ai distrus sănătatea ca noi să avem un viitor. Acum e rândul nostru.
Maria