adus niște scânduri. Altul a reparat acoperișul. Cineva a donat haine. Copiii au mers din nou la școală, cu ghiozdane simple, dar curate.
Mihai muncea din zori până seara. Tăia lemne, repara garduri, făcea orice. Când lua primii bani, îi punea pe masă și spunea:
— Ăștia sunt ai noștri. Cinstiți.
Într-o seară, Andrei l-a privit lung.
— Tati… acum chiar o să rămâi?
Mihai a zâmbit și i-a pus mâna pe umăr.
— Nu mai plec nicăieri. Oricât ar fi de greu.
Anii pierduți nu se mai întorceau. Dar ceva mult mai