Înăuntru mirosea a umezeală și a sărăcie. O masă șubredă, două scaune diferite, o sobă veche cu ușa strâmbă. Pe un raft, câteva caiete îndoite și un creion mic, ros. Atât.
— Cu ce trăiți? a întrebat el încet.
— Mai vândem legume… a spus Ana. Și Andrei mai cară saci în piață. Uneori ne mai dă tanti Ileana de peste drum o pâine.
Mihai a strâns pumnii. Opt ani de zile fusese număr într-o celulă, iar copiii lui crescuseră flămânzi.
În seara aceea, a aprins soba cu lemne adunate din curte.