A fost o întâmplare.

spus.

A încremenit.

În vinul din pahar se reflectau ochii lui. Nu speriați, nu — obosiți. Adânc obosiți.

— Unde? a întrebat încet.

— Nu contează. Doar am văzut-o.

A tăcut mult. Apoi s-a apropiat și s-a așezat lângă mine. Mi-a luat mâna.

— Eliza… nu am vrut să vă întâlniți. Asta va complica totul.

— Deja a complicat, am răspuns.

Tăcerea s-a întins, grea.

În acel moment am înțeles că era sfârșitul. Nu brusc, nu teatral — ci liniștit, ca lumina care se stinge.

Încă îmi ținea mâna, dar fără căldură. Doar îmi atingea degetele,