A fost o întâmplare.

simțit că mă afund sub gheață.

Ea nu m-a recunoscut — cum ar fi putut? Dar eu o știam prea bine. Fără nume, fără cuvinte — iar acum, cu un chip.

În seara aceea, Marian a venit ca de obicei. La șapte fix. Parfumul lui a umplut camera. A zâmbit, m-a sărutat pe frunte, iar eu — pentru prima dată — nu am putut răspunde.

Umbra chipului ei era între noi.

El vorbea despre proiecte, râdea, turna vin, iar eu tăceam.

— Ceva nu e în regulă? a întrebat.

— Am văzut-o pe soția ta, am