— Vrei să intervin?
— Nu.
— Sigur?
— Sigur. Dacă începem să ne trimitem mamele una alteia, n-am rezolvat nimic.
Mama a râs.
— Aici ai dreptate.
Cătălin n-a cedat.
Asta a contat cel mai mult.
Nu s-a dus pe ascuns să-i dea cheia înapoi.
Nu mi-a spus după două săptămâni:
„Hai, că s-a liniștit.”
Când Marioara îi reproșa, răspundea simplu:
— Mamă, te așteptăm oricând. Dar suni înainte.
După aproape cinci săptămâni, telefonul meu a sunat.
Era ea.
Am răspuns.
— Da?
— Nora…
Vocea ei era rece.
— Ești acasă sâmbătă?
Am rămas câteva secunde fără