— Îți fac un bine, i-am spus liniștită. Dacă tot e totul atât de rău, n-are rost să te mai chinui.
Câteva rude au pufnit în râs, dar imediat s-au oprit când au văzut că eu nu glumesc.
Cătălin s-a înroșit la față.
— Hai, măi, că am glumit și eu…
— Nu. Tu n-ai glumit. Tu ai venit aici doar ca să umilești.
Am luat farfuriile și le-am dus înapoi în bucătăria de vară. În spatele meu era o liniște de ziceai că înghețase curtea.
Când m-am întors, Andrei stătea în picioare.
Nu-l mai văzusem niciodată atât de supărat.
— Gata, ajunge, a spus el apăsat. Toată seara ai făcut numai remarci și ai jignit-o pe Maria. Ai venit fără să ajuți cu nimic și te comporți de parcă ești inspector la restaurant.
— Vai, nu mai poți de sensibilitate… a mormăit Cătălin.
— Nu e vorba de sensibilitate. E vorba de bun-simț.
Mama lui Andrei încerca să calmeze situația.
— Hai, copii, terminați…
Dar Andrei a ridicat mâna.
— Nu, mamă. Mereu ai făcut asta. Mereu l-ai lăsat să vorbească urât și toți trebuia să tăcem ca să nu iasă scandal.
Cătălin s-a ridicat brusc de la masă.
— Serios? Acum eu sunt problema?
— Da, tu ești, i-am răspuns. Pentru că un om educat nu vine în casa altuia să facă pe superiorul.
El a râs scurt și răutăcios.
— Bine, mă. Dacă vă supărați din atât…
Atunci tata meu, care până atunci nu zisese nimic, și-a pus încet paharul pe masă.
— Din „atât” se strânge o viață întreagă, băiete.
Toți au tăcut.
Tata era omul care vorbea rar. Dar când o făcea, îl ascultau toți.
— Femeia asta a muncit două zile pentru masa asta. A stat în fum, în căldură, a făcut totul ca să vă simțiți bine. Iar tu ai căutat numai nod în papură. Asta spune multe despre caracter.
Cătălin a încercat să răspundă, dar pentru prima dată nu mai avea replică.
Și atunci s-a întâmplat ceva ce nimeni nu se aștepta.
Mama soțului meu s-a ridicat și ea.
Avea ochii umezi.
— Maria gătește mai bine decât am gătit eu vreodată, a spus încet. Și e prima femeie care l-a făcut pe Andrei fericit cu adevărat.
Andrei a întors capul surprins.
Cătălin a rămas nemișcat.
— Tu mereu ai avut nevoie să te simți mai bun decât ceilalți, a continuat femeia. Mereu ai criticat pe toată lumea. Dar să știi ceva… omul care umilește la masă nu e mai deștept. E doar singur.
Vorbele au căzut greu peste toți.
Cătălin și-a luat geaca de pe spătar fără să mai privească pe nimeni.
— Bine. Am înțeles.
A plecat spre poartă, iar pietrișul trosnea sub pașii lui.
Nimeni nu l-a oprit.
După câteva secunde, Andrei s-a apropiat de mine și m-a luat de mână.
— Îmi pare rău.
— Nu tu trebuie să-ți ceri scuze.
El a zâmbit trist.
— Știu. Dar trebuia să-l opresc mai devreme.
În curte, atmosfera începea încet să se dezghețe. Cineva a pus muzică încet de pe telefon. Mama mea a venit și m-a îmbrățișat.
— Să nu mai lași niciodată pe nimeni să te facă să te simți mică, mi-a șoptit.
După vreo jumătate de oră, mesele s-au umplut din nou de râsete.
Iar lucrul care m-a emoționat cel mai tare a fost altceva.
Farfuria cu Napoleon se terminase prima.
Pilaful aproape dispăruse.
