Iar sarmalele în foi de viță nu mai rămăseseră deloc.
Unchiul Vasile și-a lins degetele și a râs:
— Dacă asta e mâncare proastă, atunci eu vreau numai mâncare proastă de acum înainte.
Toată lumea a izbucnit în râs.
Și pentru prima dată în seara aceea, am simțit că pot să respir liniștită.
Mai târziu, după ce au plecat invitații și am rămas doar noi doi în curte, Andrei a aprins luminile mici de sub foișor.
M-a privit lung și a spus:
— Știi de ce te-am luat de soție?
— De ce?
— Pentru că faci o casă să pară acasă.
Am simțit cum mi se umplu ochii de lacrimi.
În depărtare se auzeau greierii, iar peste curte mirosea încă a lemn ars și a vanilie.
Și atunci am înțeles ceva simplu.
Nu mâncarea îl deranjase pe Cătălin.
Ci faptul că, pentru prima dată după mulți ani, la masa aceea exista ceva ce el nu avusese niciodată: căldură adevărată.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
