Până și organizarea nunții devenise un chin.
Veronica controla tot — locația, florile, meniul, chiar și rochia miresei.
„Crede-mă, dragă”, spunea mereu. „Știu eu ce se potrivește familiei noastre.”
Singurul lucru la care Andreea nu a renunțat a fost lista invitaților.
A insistat să vină părinții și fratele ei, Mihai, chiar dacă Veronica era convinsă că îi vor face familia de râs.
Părinții ei erau oameni simpli și muncitori, care o crescuseră cu bunătate și respect. În jurul familiei bogate a lui Alexandru, abia vorbeau.
Mihai era diferit.
Era singurul om de acolo care îi știa adevăratul trecut.
În noaptea dinaintea nunții, a tras-o deoparte.
„Andreea, ești sigură? Oamenii ăștia nu te merită. N-au nici cea mai mică idee cine ești cu adevărat… sau ce ai făcut pentru țara asta.”
„Asta și vreau”, a șoptit ea. „Nu mai vreau să fiu persoana aia. Vreau doar să fiu Andreea. O mecanică îndrăgostită.”
Dar Mihai părea încă îngrijorat.
„M-am interesat de compania lui Alexandru. Are dușmani puternici. Oameni periculoși. Cred că există șansa ca trecutul tău să te ajungă din urmă.”
Ea a încercat să ignore totul.
După tot ce supraviețuise, singurul lucru pe care îl voia era liniștea.
Credea sincer că acea viață rămăsese în urmă.
Dimineața nunții a venit senină și perfectă.
S-a trezit în casa de oaspeți a vilei Marinescu, cu soarele intrând prin perdele. Pentru o clipă, a uitat de tensiuni și răutate și s-a simțit pur și simplu fericită.
Astăzi urma să se căsătorească cu bărbatul pe care îl iubea.
Mama ei a ajutat-o să îmbrace rochia de mireasă — o rochie albă superbă, despre care până și Veronica recunoscuse cu greu că îi venea perfect.
Simplă. Elegantă. Exact stilul Andreei.
Lacrimile i-au umplut ochii mamei ei în timp ce îi încheia nasturii de la spate.
„Arăți ca o prințesă, iubita mea. Tatăl tău și cu mine suntem atât de mândri de tine.”
Andreea a zâmbit și și-a îmbrățișat mama strâns.
Pentru câteva secunde, totul părea normal. Cald. Așa cum visase.
Din curte se auzeau lăutarii cântând încet, invitații râdeau, iar mesele erau pline cu sarmale, friptură și sticle de vin scump. Oamenii făceau poze lângă aranjamentele uriașe cu flori, iar Veronica se plimba printre invitați ca o regină care își inspecta palatul.
Andreea a observat însă ceva ciudat.
Mihai stătea lângă poartă și privea atent strada.
Prea atent.
Când ochii lor s-au întâlnit, el i-a făcut discret semn să stea calmă.
Atunci a simțit acel fior rece pe șira spinării.
Același pe care îl simțise cu ani în urmă.
