„Domnule… ați putea să stați lângă mine azi? Doar să păreți că sunteți tata.”
Cuvintele au ieșit încet, aproape șoptit. Atât de încet, încât Lili s-a temut că nici nu le-a auzit.
Andrei s-a oprit.
Pentru o clipă, timpul parcă a stat în loc. Mașinile treceau, părinții intrau grăbiți pe poarta școlii, iar vântul ridica praful de pe trotuar.
El s-a uitat la ea atent.
La rochița spălăcită.
La pantofii ușor tociți.
La ochii aceia mari, care încercau să pară curajoși.
„Unde sunt părinții tăi?” a întrebat el blând.
Lili