a înghițit în sec.
„Nu am… Sunt la casa de copii.”
N-a fost milă în privirea lui. A fost altceva. O durere veche, adâncă.
Pentru că nici Andrei nu crescuse cu tată. Fusese crescut de o mamă care muncea la două schimburi, care număra fiecare leu înainte să meargă la piață. Știa cum e să te uiți în sală și să nu vezi pe nimeni care să te strige pe nume.
A închis ochii o secundă.
Avea o ședință importantă în București, un contract de milioane de lei pe masă.