El a considerat că mama lui, la 92 de ani, devenise o povară și a dus-o la un cămin pentru vârstnici.

Mica pădure de mesteceni.

Cu fiecare kilometru mergea tot mai încet.

Se oprea mai des.

Dar nu renunța.

La kilometrul douăzeci și cinci și-a pierdut o cizmă.

A călcat într-o groapă plină cu apă și noroi.

A încercat să o scoată.

N-a reușit.

A tras din nou.

Degeaba.

A renunțat și a mers mai departe cu un picior desculț.

Drumul era rece.

Aspru.

Dureros.

Dar mergea înainte.

În cele din urmă, după o curbă, a apărut satul.

Casele.

Gardurile.

Fumul care ieșea din coșuri.

Un câine a început să latre.