La marginea drumului, o femeie ducea un braț de lemne strâns la piept, iar felul în care pășea — puțin lăsată pe spate, cu pași mici — m-a făcut să ridic piciorul de pe accelerație fără să înțeleg de ce.
Am tras mașina pe pietriș, în dreptul unei porți vechi, verzi, cu vopseaua scorojită.
— De ce oprești aici? a întrebat Raluca de lângă mine, cu ochelarii de soare ridicați în păr.
N-am răspuns. Mă uitam la femeie. Ducea lemnele cu spatele la noi și abia când s-a oprit să-și tragă răsuflarea și