„Dacă până la anul tot cu mâna goală vii pe la mine, să nu mă mai cauți”, mi-a spus tata la masa de duminică. „Eu n-am crescut fată ca să moară casa goală.”

Partea a 2-a – Continuarea poveștii Trei săptămâni.

Atât a trecut fără să primesc niciun semn de la tata.

Nu mă suna.

Nu-mi scria.

Nu răspundea nici măcar cu acel „bine” sec pe care îl trimitea de obicei când era supărat.

La început mi-am spus că asta îmi dorisem.

Liniște.

Să nu-mi mai tresară stomacul când vedeam „Tata” pe ecran.

Să nu mai aud întrebări despre copii, despre vârstă, despre „ce zice lumea” sau despre casa care, în mintea lui, trebuia neapărat umplută de nepoți.

Dar liniștea nu semăna deloc cu