Un necunoscut din tren mi-a strecurat o batistă gri în palmă și mi-a șoptit: “Prefă-te că ți-e rău. Și orice ți-ar pune în față, nu semna.” Mergeam cu fiul meu de nouă ani la socrul meu bolnav și nu-i spusesem acelui bărbat nici cine sunt, nici unde merg. Câteva ore mai târziu, am înțeles de ce mă avertizase…

Partea a 2-a – Continuarea poveștii 

N-am dormit aproape deloc.

Dimineața, Matei s-a trezit înaintea mea și m-a întrebat dacă bunicul se simțea mai bine.

— Sper că da, i-am răspuns.

Nu i-am spus nimic despre ce auzisem.

Avea nouă ani. Orice s-ar fi întâmplat în casa aceea, nu aveam de gând să-l transform într-un spectator al problemelor adulților.

Când am coborât, Alexandru era deja în sufragerie.

Doina îi adusese ceaiul, iar Sorin stătea lângă fereastră.

Pe masă era un dosar.

Lângă el, un bărbat pe care nu-l mai văzusem niciodată.