Mirosul acela l-a lovit direct în stomac. Nu era greu, nu era puternic, dar avea ceva ce îi făcuse pielea să se zburlească pe ceafă. Lenuțu s-a oprit cu lanterna în mână și a ascultat. Clădirea era tăcută, pustie, așa cum fusese ani întregi. Dar aerul rece care ieșea de după perete nu mințea: acolo era un spațiu gol. Un loc despre care nimeni nu vorbea.
A bătut de două ori în zid. Sunetul s-a întors altfel, ca un ecou scurt, stins. A mai bătut o dată. La fel.
S-a