„Dacă tot sunt o sărăntoacă venită fără zestre, luați de pe masă tot ce este al meu!”

— Sigur? — se auzi vocea Anastasiei.

 

Diana privi masa.

 

Fețele de masă albe.

 

Farfuriile elegante.

 

Paharele identice.

 

Suporturile metalice cu flori.

 

Recipientele în care încă se păstrau calde friptura și garniturile.

 

 

Mesele pliante.

 

Scaunele suplimentare.

 

Aproape tot ce transformase curtea banală a Reginei Andreevna într-un decor demn de fotografiat.

 

— Da, spuse Diana. Desertul s-a terminat. Puteți veni.

 

Închise telefonul.

 

— Cine vine? întrebă Veaceslav.

 

— Băieții de la firmă.

Anastasia zâmbi discret.

Regina Andreevna ridică din sprâncene.

— Ce firmă?