Mama mă avertiza mereu: „Să nu stai în poala bunicului.” Într-o zi am făcut-o oricum

Bunicul Gheorghe se așeză încet pe salteaua mare și își puse o pătură peste picioare. Mama rămase lângă ușă, cu ochii roșii de plâns. Atunci am observat că bunicul respira greu. Nu mai era doar bătrânul liniștit pe care îl știam; părea mult mai slăbit decât cu o săptămână înainte. — Vino, Lili. Uită-te prin telescop. M-am apropiat cu grijă. Prin geam se vedea cerul senin de septembrie, iar deasupra dealurilor erau mii de stele. — Ce trebuie să văd? am întrebat. Bunicul zâmbi. — Mai avem puțin.

Mama își întoarse capul, încercând