Ea păstra cutiile goale de la muncă și nimeni nu știa de ce

— Domnule Ionescu… — a murmurat.

 

Alexandru a înghițit în sec. Toată siguranța lui din ședințe dispăruse.

 

— Îmi pare rău. N-ar fi trebuit să vin așa.

 

Înainte ca ea să răspundă, o voce bătrână s-a auzit dinăuntru.

 

— Cine-i, mamă?

 

A apărut bunica Ana, cocoșată, dar cu ochii vii. L-a măsurat din cap până-n picioare și apoi s-a uitat la Camila, roșie de rușine.

 

— Nu pare să fie de la datorii. Dacă tot a venit, să intre. Noi nu ținem omul în poartă.

 

Camila a vrut