aici pentru că voiam să-l cunosc”, a continuat Luke. „Doar că nu știam cum să abordez un străin și să-i spun: «Sunt fiul a cărui existență nu o cunoșteai».”
„Așteptai?” am întrebat.
A dat din cap. „În fiecare săptămână îmi spuneam că o voi face. Mama insista să fim siguri, să găsim momentul potrivit.” Vocea i s-a frânt puțin. „Și apoi n-a mai rămas timp.”
Ce?
Pentru o clipă, a semănat atât de mult cu Daniel atunci când era neliniștit, încât am uitat să respir.
„Daniel a fost tatăl meu.”