Ușa restaurantului s-a închis în fața copiilor mei chiar la aniversarea de 65 de ani a soacrei mele

cadoul fiului ei.

La aproape un an după petrecere, am trecut din întâmplare prin fața aceluiași restaurant.

Emilian era cu mine.

Se opri.

— Aici a fost ziua bunicii.

— Da.

— Mai ești supărată?

M-am gândit puțin.

— Nu ca atunci.

— Eu sunt.

Am zâmbit trist.

— Ai voie.

Apoi mă luă de mână.

— Dar să știi că nu mai cred că sunt o povară.

M-am oprit.

Dintre toate lucrurile pe care le pierdusem în anul acela, propoziția lui mi-a arătat ce câștigasem.

— N-ai fost niciodată.

În seara aniversării Terezei, ea îmi spusese:

„O