Urma să-l amendez pentru că mergea cu 142 km/h, dar când i-am văzut cicatricea de la tâmplă

tramvai. A ridicat mâna, a fluierat scurt, iar mașinile s-au oprit una câte una. Unii bombăneau, alții priveau în tăcere. Nimeni nu știa ce se joacă acolo.

 

Când au intrat pe poarta spitalului, Ana a oprit brusc. Mihai a tras frâna și a coborât din mașină aproape alergând.

 

— Mulțumesc… nu știu cum… — a bâiguit el.

 

Ana a coborât și ea. Pentru o clipă, nu a mai fost polițist.

 

— Acum doisprezece ani, într-un bloc care ardea… — a spus încet.

 

Mihai a încremenit. A privit-o atent. Ochii