salvez.
— De ce?
— Erați epuizați. Aveați datorii. Tu nu dormeai. Iar ei puteau să-i ofere totul.
— Atunci trebuia să mă ajuți.
Am lovit masa cu palma.
— Nu să-mi spui că fiul meu a murit!
— Mi-am spus că va fi mai ușor…
— Pentru cine?
Nu răspunse.
Rareș nu avusese o copilărie nefericită.
Asta a fost poate partea cea mai complicată.
Părinții care îl crescuseră îl iubiseră.
El îi iubea.
Din ceea ce am putut stabili, ei primiseră o versiune distorsionată a situației și fuseseră făcuți să creadă că eu renunțasem la